miercuri, 4 noiembrie 2009

Chestionar Apostrof nr. 10, 2009



În plină criză economică, vă propunem o anchetă despre (dis)confortul dvs. cotidian. Aşa că vă întrebăm, direct: Cum staţi cu banii? Ce urmări are asupra situaţiei dvs. financiare, şi deci asupra standardului dvs. de viaţă, faptul că aţi scris şi scrieţi cărţi şi colaboraţi la reviste?

M. P.

Leo BUTNARU

„...PE LINIA DE PLUTIRE”

Dacă e strop de adevăr în ce se spune (dar e chiar mai mult de un strop de... dohot), că în societatea noastră un grup nu prea mare de indivizi are totul, iar ceilalţi – restul, nu încape îndoială că majoritatea scriitorilor fac parte din a doua categorie. Cu excepţia colegilor care au trecut la business sau care, extra-literar, au joburi ce le aduc venituri serioase. Bineînţeles, câştigurile extra-literare asigură confortul socio-domestic cotidian, dar, inerent, produc şi... (dis)confortul scriitoricesc. Pentru că literatura e geloasă, nu?! Ea nu doreşte să împartă harul. inspiraţia, timpul şi spaţiul cu alte preocupări şi modalităţi de a (supra)vieţui ale scriitorilor...
Iar criza care a afectat lumea, în general, nu putea să ocolească şi lumile mai mici în care creează şi pe care le creează scriitorii. Şi aici mă voi referi la propriul exemplu. Acum un an, un coleg din Moscova, Evgheni Stepanov, care publică trei reviste şi diriguieşte tot atâtea edituri, găsise de cuviinţă să „internaţionalizeze” un chestionar cu tema scriitorul şi criza financiară, lansat în revista „Futurum ART”, întrebându-mă şi pe mine cum simt efectele recesiunii. „Eu – îmi scria impacientat colegul din metropola rusă – abia de mă mai ţin pe linia de plutire”. Ce aveam să-i răspund? Adevărul. Zic / scriu: mie, ca unui obişnuit liber profesionist, neimplicat în afaceri, care nu e nici tu patron de reviste, edituri, pivniţe etc., care nu are pile printre politicieni, nici nu ştiu ce ar putea să (i) se întâmple. Mai să zic / scriu – optimist! – că, parcă, recesiunea nu are cum mă afecta...
Însă adevărul şi naivitatea-mi de la acel moment nu aveau să dureze prea mult, pentru că, într-o lună, în alta, în jumătate de an, mă pomenesc că unele volume personale sau pe care le-am tradus nu mai apar (la Bucureşti sau Chişinău), nu că „la timp”, ci, în genere, nu se ştie când vor vedea lumina de la capătul tunelului post-crizei (inerent, apare şi un nou limbaj de lemn, nu?), chiar dacă pentru ele am contracte editoriale în regulă, iar pentru unele chiar mi s-au avansat 40 la sută din drepturile de autor. Mă pomenesc că o revistă sau alta, din cele care, de bine, de rău, mai onorau prin oarece onorarii, anunţă că, devalizate de inflaţie şi criză, nu mai au elementara sumă pentru a plăti autorii... Dimpreună, aflăm trista veste că la tradiţionalele şi marile târguri de carte vânzările au scăzut cu circa 40 la sută faţă de cele din anii pre-criză... Bibliotecile nu-ţi mai achiziţionează cartea pe care, ca printr-o minune, ai reuşit totuşi să o editezi... Din aceleaşi motive sunt anulate ediţiile unor festivaluri tradiţionale, nu mai are loc programata (şi visata) călătorie scriitoricească pe Dunăre, APLER-ul nu-şi poate convoca membrii, premiile ajung tot mai simbolice, unele chiar... capotând în doar variantă paper – cea a simplisimei diplome, etc...
Prin urmare, cum să stai tu cu banii, optimistule scriitor român?... No comment...
Iar în Interriverania prutonistreană, alias Republica Moldova, de unde răspund, dezastrul generalizat pur şi simplu – şi dramatic! – nenoroceşte multă lume, nefiind cruţaţi nici scriitorii. Între Prut şi Nistru, dar şi în dreapta Prutului (care sperăm să nu ajungă o apă a sâmbetei…) scriitorul nu se poate aştepta să fie cruţat de nici un fel de criză. Financiară sau de nervi, interastrală, mondială sau naţional-şocială. De altfel, ca şi iubiţii şi tot mai puţinii săi cititori...