Ghennadi AYGHI (1934-2005)
* * *
...Un an întreg, doarme prin gări, prin oficiul poştal central din Moscova (din „Urbea-Pericol”, cum avea să spună într-un poem). Până în ziua în care cunoaşte cercul unor artişti din clandestinitate. „Parcă mi s-ar fi întâmplat o minune, nu alta, care mă salvă – atât în plan existenţial, cât şi de creaţie. Ei m-au luat pe bune ca pe unul de-al lor, iar versurile mele (pe atunci abia începusem să scriu ruseşte) – drept poezie rusă, pentru dânşii „ne-slavonismul” meu neavând vreo importanţă. Plus la asta, deja aveam unde să înnoptez, unde să mănânc, să comunic cu oamenii…”
Prin urmare, de la începutul anilor 60, Ghennadi Ayghi, deja poet şi ciuvaş şi rus, face parte din rândul artiştilor underground–ului moscovit. E printre cei care, în subsoluri obscure, traduc din Bekket şi Ionesco, din poeţii francezi, consultă ediţii informative occidentale despre arta nouă, fac rost de albume cu reproduceri din pictura avangardistă. Acolo, în ilegalitatea artistică, puteau satisface necesitatea omului de a cunoaşte şi re-cunoaşte propriile esenţe prin cultură. Probabil, îl invocau şi pe Gide care scrisese în Jurnal că lumea nu va fi salvată, dacă poate fi, totuşi, decât de nesupuşi. Pentru că fără aceştia n-ar mai exista civilizaţia, cultura umană. „Adică, ne familiarizam cu circuitul unui nou sistem artistic”, îmi spunea Ghennadi Ayghi în una din zilele şi nopţile de literatură ale Festivalului de la Mangalia-Neptun-Constanţa, adresându-mi privirea sa mijit-ageră de vânător asiat care, se zice, vede samurul la câţiva kilometri depărtare. Iar eu, din cele citite, îmi amintii că unul din mentorii săi, pictorul Vladimir Iakovlev, demult, în tinereţe, îi spuse cu un subtil motiv de pilduire orientală, de parabolă de stepă: „stănd în faţa ta/ admiram jocul de reflexe/ pe luciul trăpaşului.” Şi într-adevăr, „trăpaşul” se dovedi a fi unul pur-sânge!...
Prin urmare, de la începutul anilor 60, Ghennadi Ayghi, deja poet şi ciuvaş şi rus, face parte din rândul artiştilor underground–ului moscovit. E printre cei care, în subsoluri obscure, traduc din Bekket şi Ionesco, din poeţii francezi, consultă ediţii informative occidentale despre arta nouă, fac rost de albume cu reproduceri din pictura avangardistă. Acolo, în ilegalitatea artistică, puteau satisface necesitatea omului de a cunoaşte şi re-cunoaşte propriile esenţe prin cultură. Probabil, îl invocau şi pe Gide care scrisese în Jurnal că lumea nu va fi salvată, dacă poate fi, totuşi, decât de nesupuşi. Pentru că fără aceştia n-ar mai exista civilizaţia, cultura umană. „Adică, ne familiarizam cu circuitul unui nou sistem artistic”, îmi spunea Ghennadi Ayghi în una din zilele şi nopţile de literatură ale Festivalului de la Mangalia-Neptun-Constanţa, adresându-mi privirea sa mijit-ageră de vânător asiat care, se zice, vede samurul la câţiva kilometri depărtare. Iar eu, din cele citite, îmi amintii că unul din mentorii săi, pictorul Vladimir Iakovlev, demult, în tinereţe, îi spuse cu un subtil motiv de pilduire orientală, de parabolă de stepă: „stănd în faţa ta/ admiram jocul de reflexe/ pe luciul trăpaşului.” Şi într-adevăr, „trăpaşul” se dovedi a fi unul pur-sânge!...
Leo BUTNARU
VISUL-EPILOG
Vatra
aşezată parcă
în suferind-şi-osos: anume prin asta ajungând văzătoare!
iar acţiunea: dar nici sa zici că ar semăna
să absoarbă ceva – spre a se alimenta!
dar înstrăinat şi peste învâlvoratul foc
focurile altora aţâţându-le încingându-le
fără vreo legătură evidentă! – edificând într-ales
mişcarea lor: cei vii – ca şi cum spionând
o muncă anume – suferinţa
1982
POIANĂ SPRE SEARĂ
dar
se dovedi: poiana
întreagă – în preschimbare: deja – înaintarea
luminii – până la acea plinătate: pretutindeni
iradierea – calmului! – şi doar surplusul
undeva pe sus – anihilându-se subtil:
ca şi cum – văzut de cineva! – iar văzul
i-a fost răpit: iar nouă nu ne rămâne
decât senzaţia: adevăratei
(mereu dăruitoarei) plecări
1982
IARNA-FOBURG
în urbe
dăinuia oropsenia şesului
(călcat în picioare abandonat):
lumina – chiar de nu e nimeni – ca în închisoare de la becuri! –
copci-urme (cu-refuzuri-parcă–fiecare–în-lume!
locurile absenţei!) –
cu dânşii însă şi prezenţa lui
scoţând-o în evidenţă:
ah aceste câmpii-şi-ceruri
deplin ne-ntinate: infinitudine!... –
începând (când această imediateţe:
raţiune – ca după moarte – şi iată dispărând spaţiul – „o-Doamne”)
1982
AH ACEASTĂ PĂDURE (DAR MI-A AMINTIT –
OBIECTELE DE BUCĂTĂRIE: ŞI DOAR NOPŢILE ÎN JUR)
ah
ca amicii
voi biete obiecte: ah câtă vreme am tot fost
muţi-împreună (ştiu:
neauzind:
susţinerea):
de parcă
şi eu
şi discret-împrăştiate – voi
pe undeva – prin pădure!... –
şi când mă gândesc că aceştia
fuseseră cei mai buni ani ai mei: acolo junii tei – înflorind dumnezeieşte:
cu invizibilitatea parcă tăceau în porumbei! – şi cu limpede
auz – eu mă înălţam! – astfel amurgeam:
mai senini – ca seninul!... – pădurea se curăţa
noima – se dezvăluia! = fericirea comunicării
mai departe – tot mai departe! străvezime fără chip – o atare adâncire:
de parcă din toate astea – demult am fost anulat: dar pentru a fi luminat
de-o dezlegare de enigmă:
ştiind a nu ţinea minte –
unde vei fi egal e cu nu vei fi
1982
POEM-TITLU:
UN FLUTURE ALB, ZBURÂND
PESTE MIRIŞTEA LANULUI SECERAT
1982
ACEEAŞI RĂCHITĂ
nori de demult
cu – parcă – mişcarea îngândurării
acolo – cu-acelaşi freamăt – aproape-crud
ca şi cum sensibilitatea feţelor sporind-o
locul mama-venerata parcă în pruncie
mie-mi închide
ca să pot rezista
şi fără-a opune rezistenţă
argintoasă transcedere
1982
ÎNCĂ UN CÂNTEC MIC PENTRU MINE ÎNSUMI
dorm cumva undeva
demult fără ţară acest loc unde mă aflu iar consolarea – undeva
sub zăpadă lemnele
viforul de atunci
şi nici eu nu mai trebuiesc
astăzi prietenia ca mânecile în copcă
se topeşte pe copac sângele-meu-visul:
cum se mai cântă! cu umbra sa clătinându-se
cu durere ca în văzduh
în dorul de stâlpi-în-această-lume-sau-cu-al-zânei
cântec netrebuincios legănându-te
în câmp în viscol printre fulgii-fiinţe
cu fruntea despicată
în lume revărsându-ţi cântul! – pentru Demnezeu
alegând
sub zăpadă
lemnele
1982
DIMINEAŢA-PERIFERIE
urmele
(de parcă acum câteva clipe
esenţa Enormului
fusese
şi-a şi abandonat) –
piţigoilor (pe parmalâcul balconuului) în zăpadă:
ce să mai caut? –
acest (fragil?) Tu? –
zgârieturi
(„sunt Eu
de cum absentez”)? –
golind
secătuind
rămânând proaspăt
1982
MUSAFIRIE ÎN COPILĂRIE
Pentru L.P.
acest „ah” pe perete!
acest cerc
(m-am trezit
sufletul – ca faţa) –
îndelungată pregătire
(era ca un leşin
undeva câmpiile – ca a mea) –
ţineam minte: cu prospeţimea
„ah” – se umplea viziunea
arbore-curte:
afundul – dăinuind ca prin mine! –
(lumea
se numea
„îndelung”
şi bucuria
„insolvabilă”) –
„ah” – ca o mamă-copil: pretutindeni! –
pentru ca de pe somn
din fericire
pe mine chiar să mă scoată prin nimbările capetelor
în comuniunea strălucirii şi cuvintelor-ca-Fiinţe
fiind eu-imacularea:
(foşnetul veşmintelor – al înseşi ierbilor
umăr – drept creaţii ale
minţii-ca-braţe
gândurilor – ca osuar scump!) –
cântate de spaţii fi-vor rândurile acestei prezenţe a mele
printre auriu-nemuritoarele consolidări ale temeiului
a tot-patriotic-frăţescului:
„cerul” şoptind – mă vei găsi pe mine! –
(o finalizări! –demult amuţeasc în durere
în roza vântulurilor şi înfloririi! însă
a netrecerii subtilitate
cu mine – şi a mai multului ca mine) –
dar deocamdată începe
„ah”-continuarea – din adâncuri:
(capetele-cântecului o scumpe capete-confruntări!) –
zidurile – ca alte limite
pentru vânt şi lumină se îmbibă) –
a-mi promova lumina – printre alte-lumini
1982
AMIAZĂ
înluminarea
rozelor –
precum o îndelungată ştergere a
lacrimilor.
1982
NORII
acesta
ca şi cum
avea capul în Dumnezeu
dar mai apoi rămânând singur
se descoperi: Ziua se întuneca din varii motive)
şi la fel lumina – dezvăluindu-se!
cele întâmplate conştiinţă erau – trebuie că
se topea puţin-cu-mine
în Acela – norii deschizându-i ca pe o poartă
mintea impunând-o – să strălucească – iar frontierele
timp erau: explodând
în aprinsul-comun
(atingându-se de Pământ)
1982
ÎNMORMÂNTAREA MACILOR
Pentru A. L.
n-am încotro! – eu am înmormântat un vis
şi cu el plecă o scumpă-nmlădiere:
şi fără o astfel de netocika –nezvanova
acum e acalmie:
fără minunatul „abia-abia”? –
puţine mai ţin minte – dar în Multul lumii
tremură oare nu pentru tine
îndepărtată fiinţă)
uşor deranjând: solia?
1982
O PRIETEN AL MEU
poate oare – mort
îngerul păzitor
să fie – şi purtător de Cuvânt
mort – să se înfăţişeze? – deoarece e ciudat-distincta frază:
„curând vei sosi...”
şi şoptită fiind – de prieten
încet-şi-mortal-liniştit:
totul – în nemişcare!
şi doar motivul prezenţei
precum – tulburarea... –
de parcă – încă puţin: sau că „timpul” e cumva? sau că
deplasarea?... – de ar fi
lumină – imaterială...
1982
SUBURBIE: IARNĂ FĂRĂ OAMENI
aceasta e-nnimbarea
luminii de la zăpadă
pe făţuiala (o a moartei sonorităţi
deşartă adaptabilitate! –
o uniform-libera
cruzime a curatei
coline din preajmă!) –
până şi – înflorirea
(cu sevele
timpului) –
pe luciul
nevitalei
falsităţi a caselor moderne! –
această
strălucire
sânge e –
pustiu-incolorul – gerului! – suflet
al frigului atât fără-de-suflul-celor-vii-emfatic-sever
limpede
înalt –
al tău însuţi
1982
Vatra
aşezată parcă
în suferind-şi-osos: anume prin asta ajungând văzătoare!
iar acţiunea: dar nici sa zici că ar semăna
să absoarbă ceva – spre a se alimenta!
dar înstrăinat şi peste învâlvoratul foc
focurile altora aţâţându-le încingându-le
fără vreo legătură evidentă! – edificând într-ales
mişcarea lor: cei vii – ca şi cum spionând
o muncă anume – suferinţa
1982
POIANĂ SPRE SEARĂ
dar
se dovedi: poiana
întreagă – în preschimbare: deja – înaintarea
luminii – până la acea plinătate: pretutindeni
iradierea – calmului! – şi doar surplusul
undeva pe sus – anihilându-se subtil:
ca şi cum – văzut de cineva! – iar văzul
i-a fost răpit: iar nouă nu ne rămâne
decât senzaţia: adevăratei
(mereu dăruitoarei) plecări
1982
IARNA-FOBURG
în urbe
dăinuia oropsenia şesului
(călcat în picioare abandonat):
lumina – chiar de nu e nimeni – ca în închisoare de la becuri! –
copci-urme (cu-refuzuri-parcă–fiecare–în-lume!
locurile absenţei!) –
cu dânşii însă şi prezenţa lui
scoţând-o în evidenţă:
ah aceste câmpii-şi-ceruri
deplin ne-ntinate: infinitudine!... –
începând (când această imediateţe:
raţiune – ca după moarte – şi iată dispărând spaţiul – „o-Doamne”)
1982
AH ACEASTĂ PĂDURE (DAR MI-A AMINTIT –
OBIECTELE DE BUCĂTĂRIE: ŞI DOAR NOPŢILE ÎN JUR)
ah
ca amicii
voi biete obiecte: ah câtă vreme am tot fost
muţi-împreună (ştiu:
neauzind:
susţinerea):
de parcă
şi eu
şi discret-împrăştiate – voi
pe undeva – prin pădure!... –
şi când mă gândesc că aceştia
fuseseră cei mai buni ani ai mei: acolo junii tei – înflorind dumnezeieşte:
cu invizibilitatea parcă tăceau în porumbei! – şi cu limpede
auz – eu mă înălţam! – astfel amurgeam:
mai senini – ca seninul!... – pădurea se curăţa
noima – se dezvăluia! = fericirea comunicării
mai departe – tot mai departe! străvezime fără chip – o atare adâncire:
de parcă din toate astea – demult am fost anulat: dar pentru a fi luminat
de-o dezlegare de enigmă:
ştiind a nu ţinea minte –
unde vei fi egal e cu nu vei fi
1982
POEM-TITLU:
UN FLUTURE ALB, ZBURÂND
PESTE MIRIŞTEA LANULUI SECERAT
1982
ACEEAŞI RĂCHITĂ
nori de demult
cu – parcă – mişcarea îngândurării
acolo – cu-acelaşi freamăt – aproape-crud
ca şi cum sensibilitatea feţelor sporind-o
locul mama-venerata parcă în pruncie
mie-mi închide
ca să pot rezista
şi fără-a opune rezistenţă
argintoasă transcedere
1982
ÎNCĂ UN CÂNTEC MIC PENTRU MINE ÎNSUMI
dorm cumva undeva
demult fără ţară acest loc unde mă aflu iar consolarea – undeva
sub zăpadă lemnele
viforul de atunci
şi nici eu nu mai trebuiesc
astăzi prietenia ca mânecile în copcă
se topeşte pe copac sângele-meu-visul:
cum se mai cântă! cu umbra sa clătinându-se
cu durere ca în văzduh
în dorul de stâlpi-în-această-lume-sau-cu-al-zânei
cântec netrebuincios legănându-te
în câmp în viscol printre fulgii-fiinţe
cu fruntea despicată
în lume revărsându-ţi cântul! – pentru Demnezeu
alegând
sub zăpadă
lemnele
1982
DIMINEAŢA-PERIFERIE
urmele
(de parcă acum câteva clipe
esenţa Enormului
fusese
şi-a şi abandonat) –
piţigoilor (pe parmalâcul balconuului) în zăpadă:
ce să mai caut? –
acest (fragil?) Tu? –
zgârieturi
(„sunt Eu
de cum absentez”)? –
golind
secătuind
rămânând proaspăt
1982
MUSAFIRIE ÎN COPILĂRIE
Pentru L.P.
acest „ah” pe perete!
acest cerc
(m-am trezit
sufletul – ca faţa) –
îndelungată pregătire
(era ca un leşin
undeva câmpiile – ca a mea) –
ţineam minte: cu prospeţimea
„ah” – se umplea viziunea
arbore-curte:
afundul – dăinuind ca prin mine! –
(lumea
se numea
„îndelung”
şi bucuria
„insolvabilă”) –
„ah” – ca o mamă-copil: pretutindeni! –
pentru ca de pe somn
din fericire
pe mine chiar să mă scoată prin nimbările capetelor
în comuniunea strălucirii şi cuvintelor-ca-Fiinţe
fiind eu-imacularea:
(foşnetul veşmintelor – al înseşi ierbilor
umăr – drept creaţii ale
minţii-ca-braţe
gândurilor – ca osuar scump!) –
cântate de spaţii fi-vor rândurile acestei prezenţe a mele
printre auriu-nemuritoarele consolidări ale temeiului
a tot-patriotic-frăţescului:
„cerul” şoptind – mă vei găsi pe mine! –
(o finalizări! –demult amuţeasc în durere
în roza vântulurilor şi înfloririi! însă
a netrecerii subtilitate
cu mine – şi a mai multului ca mine) –
dar deocamdată începe
„ah”-continuarea – din adâncuri:
(capetele-cântecului o scumpe capete-confruntări!) –
zidurile – ca alte limite
pentru vânt şi lumină se îmbibă) –
a-mi promova lumina – printre alte-lumini
1982
AMIAZĂ
înluminarea
rozelor –
precum o îndelungată ştergere a
lacrimilor.
1982
NORII
acesta
ca şi cum
avea capul în Dumnezeu
dar mai apoi rămânând singur
se descoperi: Ziua se întuneca din varii motive)
şi la fel lumina – dezvăluindu-se!
cele întâmplate conştiinţă erau – trebuie că
se topea puţin-cu-mine
în Acela – norii deschizându-i ca pe o poartă
mintea impunând-o – să strălucească – iar frontierele
timp erau: explodând
în aprinsul-comun
(atingându-se de Pământ)
1982
ÎNMORMÂNTAREA MACILOR
Pentru A. L.
n-am încotro! – eu am înmormântat un vis
şi cu el plecă o scumpă-nmlădiere:
şi fără o astfel de netocika –nezvanova
acum e acalmie:
fără minunatul „abia-abia”? –
puţine mai ţin minte – dar în Multul lumii
tremură oare nu pentru tine
îndepărtată fiinţă)
uşor deranjând: solia?
1982
O PRIETEN AL MEU
poate oare – mort
îngerul păzitor
să fie – şi purtător de Cuvânt
mort – să se înfăţişeze? – deoarece e ciudat-distincta frază:
„curând vei sosi...”
şi şoptită fiind – de prieten
încet-şi-mortal-liniştit:
totul – în nemişcare!
şi doar motivul prezenţei
precum – tulburarea... –
de parcă – încă puţin: sau că „timpul” e cumva? sau că
deplasarea?... – de ar fi
lumină – imaterială...
1982
SUBURBIE: IARNĂ FĂRĂ OAMENI
aceasta e-nnimbarea
luminii de la zăpadă
pe făţuiala (o a moartei sonorităţi
deşartă adaptabilitate! –
o uniform-libera
cruzime a curatei
coline din preajmă!) –
până şi – înflorirea
(cu sevele
timpului) –
pe luciul
nevitalei
falsităţi a caselor moderne! –
această
strălucire
sânge e –
pustiu-incolorul – gerului! – suflet
al frigului atât fără-de-suflul-celor-vii-emfatic-sever
limpede
înalt –
al tău însuţi
1982
Versiune românescă de
Leo BUTNARU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu